main logo
4538

Alexandru Bordea: Am ajutat zeci de mii de oameni care au pornit de la zero

Fondatorul „Bridge - business solutions”, Alexandru Bordea, un business trainer de succes, a vorbit în cadrul unei emisiuni despre copilăria sa, cum a înfruntat dificultățile din viață, dar și despre eșecurile din domeniul afacerilor.

Bordea: Am ajutat zeci de mii de oameni care au pornit de la zeroFoto: Instagram/Alexandru Bordea

În cadrul emisiunii „Neredactat” cu Rodica Ciorănică, Alexandru Bordea a povestit că în anul 2023 a organizat un eveniment de amploare, la care au participat 2.000 de persoane din diferite domenii, transmite Știri.md

„Mă gândesc că e foarte puțin, pentru că noi am avut webinar în 2023, la care s-au înregistrat peste 30.000 de oameni”, a precizat omul de afaceri.

Cât despre evenimentul cu 2.000 de participanți, Alexandru susține că acesta a fost organizat cu scopul de a trage concluziile pentru anul 2023. 

De asemenea, el spune că oamenii care au deja cursuri în domeniul afacerilor mai au nevoie de instruiri: „Tu nu poți să aștepți de la o persoană ca mine să te ajute să deschizi un restaurant, pentru că scopul meu, de fapt, este cu totul altul. Sunt diferite etape, de la start-up și până la zeci de mii de euro profit, după care există o altă etapă, când tu deja îți deschizi o companie. După este etapa cu deschiderea unei companii internaționale. Eu am ajutat zeci de mii de persoane care au pornit de la zero sau s-au schimbat din angajat în antreprenor sau și-au construit prima afacere”.

Povestea sa de viață este mai puțin comună. În cadrul emisiunii, Alexandru Bordea și-a făcut un autoportret. Acesta susține că este un adolescent de 13-14 ani, după energie, care își dorește să-și demonstreze sie că are un drum lung, dar el vrea rezultate aici și acum. Nu se consideră o persoană de succes, zice el.

„Chestia asta cu succesul este mereu diferită. (...) Ce înseamnă succes? Eu cred că orice poate aduna 30.000 de oameni într-un webinar. Dacă este în țara asta cineva care a făcut acest lucru, înseamnă că și tu vei reuși, cu siguranță”, a spus Alexandru Bordea.

Alexandru s-a născut pe insulele Kurile din estul Asiei: „Părinții mei au plecat, cum plecau toți, la muncă. În 1984 m-am născut eu, ulterior și fratele meu. Și în anul 1990, părinții au decis să revenim în Moldova. Plus eu eram foarte dezghețat cu cititul, cu implicatul în activități. Am intrat în clasa întâi, am învățat limba română într-o lună și jumătate. (...) După un timp a început o perioadă grea, foarte grea”.

Tot în cadrul emisiunii, Alexandru Bordea a vorbit despre cea mai mare căderea a sa în viață. 

„Perioada în care l-am invitat pe Allan Pease. Eram într-o perioadă în care aveam prea mult entuziasm și prea puțină experiență, credeam că voi schimba lumea. În martie am planificat și în octombrie deja știam că o să vină. Cred că motivul fail-ului meu a fost faptul că eu știam cine este el, dar asta nu înseamnă că toți știau. (...) Cred că acum era să fac totul altfel, dar atunci eu nu aveam această minte. Cu un entuziasm copilăresc și încrederea de adolescent că voi reuși, eu singur m-am îngropat. Cu fiecare săptămână îmi era tot mai greu să renunț. Am avut și un accident atunci. După accident am ieșit pe scenă și oamenii neștiind mi-au spus că un pic șchiopătam atunci”, a povestit omul de afaceri.

Acum el spune că, la fel, se aventurează în chestii pe care nu le cunoaște atât de bine: „Doar că acum, cu o experiență în spate, toate riscurile sunt calculate”.

Urmăriți întreaga emisiune mai jos:

Video: Youtube/Rodica Ciorănică

Spune-ne opinia ta

Selectați modul de afișare a știrilor în flux

Expediați-ne o știre

Ați aflat ceva interesant? Împărtășiți știrea cu toată lumea!
Prin apăsarea butonului «Adăugați» D-vstră acceptați condițiile publicării